26 septembrie 2024
Manifestarea a fost organizată în cadrul studiului de fezabilitate al proiectului finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – „Cercetare integrată și soluții sustenabile pentru protecția și restaurarea ecosistemelor din bazinul inferior al Dunării – zona costieră a Mării Negre” – ResPonSE.
Au participat reprezentanți ai administraţiei publice şi ai instituţiilor relevante de la nivel local, regional și național, protecţia mediului, turism, mediul de afaceri, asociaţii de pescuit şi acvacultură, energie, securitate, universităţi şi institute de cercetare, organizații neguvernamentale. Discuțiile s-au axat pe percepția societății civile, mai exact gradul de conștientizare a problemelor legate de resursele de apă; analiza cadrului de politici și reglementări legate de gestionarea și restaurarea apelor naționale; analiza surselor de finanțare și a articulării instrumentelor de finanțare, a modului în care aceste resurse pot fi mobilizate pentru a sprijini eforturile necesare la nivel național, pentru a contribui la scopul misiunii.